Consecintele negative in lume ale invaziei ruse in Ucraina se agraveaza, afectand 1,6 miliarde de persoane, a afirmat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, prezentand un al doilea raport al Organizatiei despre repercusiunile internationale ale razboiului, potrivit France Presse.
„Impactul razboiului asupra securitatii alimentare, energiei si finantelor este sistemic, grav si se accelereaza”, a atentionat el. „Pentru populatiile din lumea intreaga razboiul ameninta sa declanseze un val fara precedent de foamete si mizerie, lasand in siajul sau haosul social si economic”, a avertizat seful ONU.
Daca „criza alimentara din acest an este legata si de o lipsa de acces” la produse alimentare, „lipsa de hrana ar putea fi o problema in anul viitor”, a adaugat Guterres, citat de Agerpres.